Energy Top


GYNEX 

Gynex acţionează în primul rând asupra meridianului energetic al concepţiei, celor trei focare, conexiunile stomacului şi al intestinului gros restabilind funcţionarea organelor aflate pe aceste meridiane.Forţa principală a întregului complex de plante medicinale este concentrată asupra regenerării sistemului hormonal (care are un rol primordial în reglarea funcţiilor vitale ale organismului).Cuvântul grecesc “hormon“ înseamnă a propulsa, a încuraja, a stimula. Hormonii sunt substanţe active şi transportori ai informaţiei spre organe şi ţesuturi vizate. Aceştia acţionează ca reglatori chimici si bio-catalizatori, influienţând dezvoltarea, creşterea, viaţa psihică şi fizică. Un nivel echilibrat al hormonilor din sânge este condiţia de bază a funcţionării a organismului. Omul este capabil să producă aceste substanţe active în glandele sale endocrine, dar diversele tipuri de radiaţii  “smogul”electromagnetic, substanţele chimice şi unele medicamente (cum ar fi sedativele), stresul  au un efect negativ nu numai asupra celulelor ci şi asupra întregului sistem hormonal. Toate glandele endocrine funcţionează sinergic. Disfuncţia centrilor reglatori se manifestă prin hipo sau hiperfuncţia organelor endocrine. Gynex conţine importante substanţe biologic active obţinute din plante, care influienţează şi induc funcţionarea corectă a tuturor glandelor aducând un aport de fitoestrogeni, care au o structură similară hormonilor umani şi care împreună cu efectul antiinflamator al produsului accelerează procesul de regenerare.
Gynex este un real agent de “întinerire“atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.

Recomandări:
Eficient în probleme ginecologice de natură inflamatorie si hormonală (sindromul premenstrual, tulburări ale ciclului menstrual, anexite climax, infectii genitale), hipo si hipertiroidism, noduli mamari (asociat cu crema Cytovital), osteoporozele din climax (asociat cu Fytomineral), sterilitate feminină şi masculină, impotenţă, adjuvant în tratamentul sclerozei multiple, reprimă senzaţia de foame în sistemul nervos central, fiind eficient în curele de slăbire, pentru îmbunătăţirea calităţii pielii, unghiilor, părului

Mod de administrare:
Înainte de utilizare se agită foarte bine flaconul (aprox. de 21 ori). Astfel se dinamizează compoziţia iar eficienţa preparatului este mai mare.
În situaţia în care nu se face o recomandare medicală se poate administra:
Adulţi şi copii peste 6 ani: 2-9 pic. 1-3 pe zi cu o jumătate de oră înainte de masă sau după masă Picăturile se  dizolvă în puţină apă. Pe perioada tratamentului se măreşte aportul de lichide.
În cazul bolilor cronice grave, se recomandă la început o doză mai scăzută cu creştere progresivă până la doza maximă.  După 3 săptămâni de utilizare se face pauză o săptămână, după care se reia tratamentul.

Precauţii în administrare:
Pe perioada tratamentului se va evita consumul de cafea, alcool şi produse pe bază de mentă care inhibă eficienţa produsului. În situaţii de supradozare pot apărea migrene, ameţeli, diaree, stări de vomă. În timpul sarcinii şi pe perioada de alăptare nu se administrează.

Reacţii adverse: Nu s-au semnalat